CAPITOLUL 1-Becka, mișcă-ți fundul sus, acum, bubui vocea lui Bryan, ceea ce îl făcu pe Matt să zâmbească. Matt cunoștea politica Beckăi de a nu încuia ușa de la intrare. Știa, de asemenea, că Bryan nu avea prea mult succes să o facă să-i asculte sfatul de a o încuia. De aceea Matt nu se obosea niciodată să le sune la ușă. El doar intra în casă. În fond, se simțea acolo ca la el acasă. Becka și Bryan erau unii dintre cei mai cumsecade din familie, chiar dacă cuplul lor era destul de ciudat. -Am crezut că-ți place fundul meu, strigă Becka din birou, iar apoi ieși val vârtej din încăpere. Trecu la mică distanță de Matt și nici măcar nu îl remarcă. Începu să urce scările, luând câte două trepte în acelaș timp. -Îți iubesc fundul și o știi. Dar în momentul acesta, adu-l aici sus. Levitează, la naiba, și nu vrea să mă asculte, veni vocea hărțuită a lui Bryan de undeva de sus, iar Matt izbucni în râs. Imaginația lui Matt nu era foarte dezvoltată, dar cel puțin putea să-și imagineze cât de stresant era pentru Bryan să aibă doi copii cu talente speciale. Venind din afara familiei Winston, Bryan a trebuit să accepte multe lucruri. Și cu toate acestea, nimeni nu putea spune că nu-și respecta responsabilitățile. Chiar dacă uneori nu avea nici o idee despre ce ar trebui să facă în anumite circumstanțe, își înfigea picioarele în pământ și lua lucrurile așa cum erau. Totuși acum, părea copleșit din cauza fiicei sale de o lună și jumătate, care moștenise abilitățile familiei mamei sale. Cum nu veneau decât șoapte de la etaj, Matt se decise să se ducă acolo și să-i viziteze pe nepoata și nepotul său. Știa că apariția lui îl va face pe Bryan să-și dea ochii peste cap. El va înțelege că Becka a uitat să încuie ușa din nou și probabil că se va certa cu ea după ce Matt va pleca. Bryan nu va spune un cuvânt în fața lui Matt. Indiferent cât de supărat era, Bryan nu-i spunea nimic Beckăi în fața celorlalți. Se gândea că familia a judecat-o destul pentru că s-a măritat cu un bărbat care era cu doisprezece ani mai în vârstă decât ea și nu mai avea nevoie să audă de la nimeni ‘Ți-am spus eu’. Matt bătu la ușa camerei copiilor, iar Bryan își ridică privirea. Pe chipul lui se zări îngrijorarea pentru un moment. Când ochii îi căzură pe Matt, tensiunea îi dispăru și zâmbi, scuturându-și capul. -Din nou nu ai încuiat ușa, spuse el pe un ton resemnat, aruncându-i o privire Beckăi. -Am uitat, ridică ea din umeri și îl bătu pe mână. Nu te îngrijora, nimeni nu intră, doar Matt. Bună, Matt, ce mai faci? Matt nu reuși să-și ascundă amuzamentul. Verișoara lui cea mai tânără era o constantă bucurie pentru el, și lui îi făcea plăcere să-l vadă pe Bryan luptându-se atât cu grija pentru ea, cât și cu inabilitatea lui de a o face să înțeleagă pericolele orașului. -Doar treceam pe aici. Am o oră liberă și m-am gândit să vin să vă văd pe voi doi. Și pe maimuțici. Matt intră în cameră și veni la Becka, care o ținea pe Lea în brațe. Îi sărută obrazul Beckăi, iar apoi îi alintă capul bebelușului și îi sărută vârful capului. -Deja vă face probleme, înțeleg, se întoarse el spre Bryan, care își ridică o sprânceană interogativ. Te-am auzit când am intrat în casă, mărturisi Matt, iar un zâmbet obraznic îi apăru pe buze. Becka se înroși. Își amintea ce strigase Bryan ca să o facă să vină la etaj. Îi aruncă o privire iritată, iar Bryan se mulțumi doar să surâdă. Matt râse. Îi iubea pe amândoi, iar inima îi exploda de bucurie ori de câte ori se gândea cât de bine se potriveau împreună. Dar cu toate acestea, uneori era și gelos pe ei doi, pentru că nu putea avea și el acelaș lucru. -Deci au început problemele, înțeleg, spuse el arătând spre ghemul din brațele Beckăi. -Mă sperie înfiorător, să-ți spun drept. Mulțumesc lui Dumnezeu că Sean nu a manifestat nici un fel de puteri deocamdată, replică Bryan. -O va face... în timp, îi spuse Matt, punând o mână pe umărul lui ca să-l liniștească. Te vei descurca, nu îți fă griji. Niciodată nu mi-ai dat impresia că ai fi un bărbat care să nu fie capabil să se ocupe de absolut tot. Bryan îi aruncă o privire posomorâtă, dar nu spuse nimic. Își aruncă privirea spre Becka, gata să spună ceva, dar ea îl opri, punând un deget la gură. -A adormit din nou, șopti ea, iar Bryan veni să își ia fiica și să o pună înapoi în leagănul ei. Becka și Matt o porniră spre ușă, așteptându-se ca Bryan să-i urmeze. Când Matt privi în urmă, Bryan tot continua să-și privească fiica dormind, iar expresia de pe chipul lui era de neprețuit. Lui Matt i-a plăcut Bryan din momentul în care s-au întâlnit. Cu toate acestea, pe măsură ce l-a cunoscut mai bine, respectul și sentimentele lui față de bărbat au evoluat foarte mult. Bryan era un soț și un tată devotat și efectiv îi tăia răsuflarea lui Matt să-l vadă pe bărbatul acela uriaș atât de îndrăgostit de familia sa. Matt o urmă pe Becka la parter și o găsi în biroul ei. Scria ceva la computer, verificând un teanc de hârtii pe care le avea lângă ea. -Ce faci? o întrebă el. -Trebuie să termin un eseu. Mai am două rânduri și am terminat, îi replică ea, fără să-l privească. Matt se sprijini de tocul ușii, încrucișându-și gleznele, și păstră tăcerea ca Becka să poată să-și termine treaba. Un minut mai târziu, Bryan veni și el jos și îi făcu semn lui Matt să îl urmeze în bucătărie. Încă înainte de a călca în bucătărie, aroma de tocană de vacă îi ajunse la nas, iar el inhală cu plăcere. Stomacul îi mormăi, iar Bryan, care era aproape de el, râse. -Ești gata să iei prânzul? îl tachină el pe Matt. -Presupun că tu ai gătit, se interesă Matt pe un ton sec. -Presupui bine, replică Bryan. Nu aș lăsa-o pe Becka în bucătărie. Este un dezastru umbător, ridică el din umeri, iar apoi se îndreptă spre mașina de gătit și luă o lingură de lemn să amestece în tocană. -Chiar asta sunt? se burzului Becka din spatele lui Matt, iar Bryan tresări. -Haide, iubito, doar știi că nu poți nici măcar să fierbi un ou, îi replică Bryan, dar nu se auzea nici măcar o urmă de reproș în vocea lui. Și doar o ducem bine, nu-i așa? Nu este nevoie să gătești tu când eu pot să o fac foarte bine, adăugă el. Veni spre ea, îi luă capul în căușul palmelor și îi sărută buzele tandru. Matt se întoarse să privească pe fereastră afară. Tandrețea dintre cei doi îi strecură un dor în suflet pe care crezuse că-l strivise cu mult timp în urmă. -Vă este foame la amândoi? întrebă Bryan, întorcându-se spre sobă și luând castroane din dulap. -Voi așeza eu masa, interveni Becka. -Ce e de așezat, iubito? se miră Bryan. Stai jos și aduc eu totul la masă. -Dar vreau să ajut, replică Becka cu supărare în voce. Matt știa că nu voia ca el să creadă că ea nu făcea nimic prin casă, dar el oricum știa mai bine. Bryan nu o lăsa să facă prea multe. -Ai avut destule de făcut pe ziua de azi, Becka, o mângâie Bryan pe față și îi sărută vârful nasului. A trebuit să mergi la școală – și ai uitat să închizi ușa de la intrare cu ocazia asta, se gândi el să adauge, și ai muncit la eseul tău de-a lungul ultimelor două ore... -Da, și tu ai gătit, ai făcut curat și ai avut grijă și de copii, răspunse ea. Și peste două ore trebuie să te duci la dojo pentru clasele de după-masă și seară, așa că... -Pot să mă ocup de toate astea, nu te îngrijora, își flutură Bryan mâna, îndepărtându-i îngrijorarea, iar în acelaș timp, o conduse la masă și o ajută să ia loc. Tu ești proaspătă mămică și trebuie să te odihnești cât mai mult posibil, sublinie el. -Am fost proaspătă mamă acum o lună și jumătate, Bryan. Acum sunt foarte bine, replică ea, cu încăpățânare. -Și așa trebuie să și rămâi, îi împinse ea umărul în jos când ea încercă să se ridice. Haide, Becka, stai jos. Pot căra trei boluri la masă singur, spuse el cu frustrare în voce. Becka doar ridică din umeri, dar nu mai încercă să se ridice din nou. Matt, căruia întotdeauna îi plăcea să-i vadă duelându-se, o privea. Becka își mușca buza inferioară, clar supărată. -Care e problema, păpușă? o întrebă el pe un ton liniștit. -Nu mă lasă să fac nimic, se răsti ea. De parcă sunt fragilă. -Nu am spus niciodată că ai fi fragilă, veni vocea lui Bryan de la mică distanță. Becka și Matt se întoarseră spre el, iar Matt imediat se ridică să-l ajute pe Bryan să pună tava grea pe masă. Bryan umpluse trei castroane cu vârf și tăiase felii de pâine caldă coaptă în casă. -Pot să-ți spun că gătești la fel de bine ca mama, mirosi Matt tocana, iar apoi mormăi de satisfacție. Becka zâmbi, mândră de Bryan. Mătușa Marjorie era cea mai bună bucătăreasă pe care o știa, iar lauda lui Matt însemna ceva. Își cufundă lingura în tocăniță și se agită un pic pe scaun, înainte de a duce lingura la gură. -Spune ce gândești, îi ceru Bryan. Ceva te macină, spuse el, privind-o dintr-o parte. Matt știa că Becka nici măcar nu putea strănuta fără ca Bryan să se îngrijoreze. -Ei bine, dacă vrei să știi, începu ea să spună ezitant, nu cred că e corect ca tu să faci absolut totul. A trecut deja o lună și jumătate de când am născut așa că sunt perfect capabilă... Bryan o opri, atingându-i mâna. -Nu-ți fă griji în legătură cu asta, Becka. Faci mai mult decât destul. Tu trebuie să te trezești noaptea să alăptezi copiii, și… -Ha! pufni ea fără pic de eleganță, iar Matt se văzu nevoit să își ascundă zâmbetul. -Ha? întrebă Bryan. Ce vrea să însemne asta? -Ori de câte ori mă trezesc, te trezești și tu, așa că nu încerca să mă aburești cu chestia asta, ridică Becka din umeri. -M-oi trezi eu, dar nu alăptez, replică el, îmbufnat. Matt nu se mai putu abține și izbucni în râs. -Voi doi sânteți comici. Sânteți primul cuplu pe care l-am văzut certându-se pentru că celălalt face mai mult, scutură el din cap. -Tu mănâncă și taci din gură, se răsti Becka la el. Eu vorbesc serios aici. Da, alăptez și, da, merg la școală. Asta este suma realizărilor mele, se îmbufnă ea. -Nu aș spune asta, murmură Bryan. Tu mă faci fericit, Becka, spuse el, luându-i mâna și strângându-i-o cu tandrețe. Și nu te mai îngrijora atât de mult. Mâine, mama ta o va trimite pe fiica Rosei la noi. Ea va face curat și va spăla rufele, așa că nu voi mai avea multe de făcut. -În sfârșit, spuse Becka ușurată. Cel puțin nu vei mai avea de făcut și lucrurile acelea. Matt surâse. Știa că Becka nu va accepta ca Bryan să muncească atât de mult pentru o vreme îndelungată. Acum, cel puțin, știa că mai era altcineva care să se ocupe de cea mai mare parte a treburilor domestice, pentru că Bryan nu ar fi acceptat niciodată ajutorul ei. Din păcate, nu le era ușor să angajeze ajutor în gospodăriile lor. Aveau nevoie de oameni care să păstreze secretul familiei și nu puteau să angajeze pe oricine. Din fericire, oamenii pe care îi angajau lucrau pentru ei generație după generație. Rosa era menajera părinților Beckăi și fiica menajerei unchiului Michael. -Deci va începe de mâine? întrebă Becka. Bryan se mulțumi numai să dea din cap și mai luă niște tocană. Matt știa că bărbatul era extenuat. Începuse să facă totul în casă singur încă dinainte de nașterea copiilor și, de asemenea, continuase și cu programul lui de antrenament. Au savurat tocănița de vacă în tăcere câteva minute, iar apoi Becka îl privi pe Matt interogativ. -Ce este? o întrebă el. -Mă întrebam dacă ai vești, ridică ea din umeri și mai luă o felie de pâine. -Ce fel de vești aștepți? întrebă Matt și, urmându-i exemplul, se mai servi și el cu o altă felie de pâine. Bryan chiar știa ce să facă în bucătărie. Își imagină că Bryan știa ce să facă în aproape orice fel de situație. Vărul său prin căsătorie era unul dintre bărbații cei mai plini de resurse și talentați din familie. -Știi doar, Matt, insistă Becka. Este deja 19 mai. -Și? întrebă Matt posomorât. Știa el unde ducea acea discuție și nu îi făcea nici o plăcere. Doar Bryan privi de la unul la celălalt cu curiozitate. -În iulie, este ziua ta de naștere, continuă Becka cu încăpățânare. Pe 27, se gândi ea să sublinieze. -Și? întrebă Matt, pretinzând lipsă de interes. Ai de gând să planifici o petrecere pentru mine sau ce? -Nu te gândi să te joci cu mine, Matt Winston, se răsti Becka și pumnul ei mic lovi masa, iar sprâncenele lui Bryan se ridicară pe frunte. Știi foarte bine despre ce vorbesc. Matt scutură din cap, mai luă din tocăniță și mestecă. -Nu, nu prea știu, replică el. Mă gândeam să fac o croazieră sau să merg undeva, asta este adevărat. Dar încă nu m-am decis, ridică el din umeri din nou. Becka se holbă la el cu uimire. Apoi respiră adânc, gata să se lanseze într-o predică. Bryan îi atinse brațul și o calmă. -Matt, spuse el. Văd că e o problemă la mijloc și nu vreau ca Becka să se enerveze. Deci, despre ce este vorba? -De ce nu o întrebi pe ea? replică Matt cu îndărătnicie. Nu știu ce vrea de la mine, răspunse el cu indiferență și continuă să mănânce. Nu prea regreta el că venise la ei acasă. Îi plăcea să-i vadă interacționând unul cu celălalt și îi iubea pe cei mici. Mai mult decât atât, mânca întotdeauna bine în bucătăria lui Bryan. -Bine, iubito, despre ce este vorba? o întrebă Bryan când înțelese că Matt nu va spune nimic. -Va avea treizeci și cinci de ani pe 27 iulie, sublinie Becka. -Și? insistă Bryan, știind că discuția implica mai mult decât ziua de naștere a lui Matt. -Atunci va pierde absolut totul. -Ce va pierde? întrebă Bryan din nou, având senzația că îi smulgea cuvintele din gură cu cleștele. -Puterile, banii din trust… -Oh, înțeleg acum. Deci chestia aia are un termen limită, Bryan dădu din cap când înțelese cum stăteau lucrurile. Se întoarse spre Matt și așteptă ca și el să spună ceva. Cu toate acestea, Matt doar continuă să mănânce. Nu părea interesat să adauge nimic la discuție. -Haide, Matt, spuse Becka. Mai ai puțin mai mult de o lună și jumătate la dispoziție. La cuvintele ei, mâna i se opri cu lingura la jumătatea distanței spre gură. Ochii lui șocați se fixară pe Becka. După câteva secunde de tăcere asurzitoare, puse lingura înapoi în bol și întrebă: -Tu chiar vorbești serios? -Acum ce mai e? își aruncă ea mâinile în aer. Bryan mustăci. Uneori, Becka avea un talent real pentru dramă. Matt împinse bolul la o parte cu regret. Chiar vrusese să mănânce tocănița aceea. O încruntătură îi apăru între sprâncene și o privi fix pe Becka. -Nu am găsit o femeie de care să mă îndrăgostesc până acum și tu chiar crezi că aș putea găsi una în numai o lună și jumătate, observă el. Bryan, nevasta ta și-a pierdut mințile. Chiar îmi pare rău pentru tine, spuse el întorcându-se spre Bryan. -Nu, îi replică Bryan. Becka e deșteaptă și ar trebui să o asculți. Nu întotdeauna ai nevoie de ani de zile pentru ca să te îndrăgostești. Mie mi-a luat o zi și jumătate, poate chiar mai puțin de atât. Iar tu ai mai mult de patruzeci și cinci de zile, cred, îl mustră Bryan, scuturându-și capul. -Aha, acum înțeleg. Voi doi sunteți îngrozitor de fericiți și vedeți totul prin ochelari roz, trase Matt concluzia și începu să se ridice de pe scaun. -Poate că da sau poate că nu, îi replică Bryan. Dar asta nu înseamnă că nu îți poți termina tocănița. Atât Becka cât și eu, spuse el aruncându-i Beckăi o privire plină de subînțeles, nu vom mai discuta despre problema aceasta. Corect, iubita mea? o întrebă el, iar ea aprobă, dând din cap fără tragere de inimă. Nehotărât, Matt privi de la unul la celălalt, dar, până la urmă, foamea lui câștigă. Se așeză din nou pe scaun și trase bolul în fața lui. -Deci cum mai este programul tău zilele acestea? îl întrebă Bryan. Ai spus că ai vrea să vii pe la dojo pentru antrenament, observă el. -Nu astăzi, din păcate, spuse Matt cu regret. Am o conferință mai târziu. Un caz de divorț urât, preciză el. Ești acolo mâine? De exemplu de dimineață? Am câteva ore libere atunci. -Da, sunt. Este ziua când Becka nu are cursuri și va sta ea cu pruncii. Vezi, iubito, chiar faci o mulțime de lucruri, așa că nu te mai plânge, se întoarse el spre ea. CAPITOLUL 2Sala de conferințe mustea de tensiune, dar cu toate acestea Matt nu părea să fie afectat defel. Se lăsase pe spate în scaun, punându-și o gleznă peste genunchi, și își lăsase hârtiile uitate pe masă. Nu avea niciodată nevoie să-și împrospăteze memoria. Dosarele aveau numai rol de recuzită pentru el. Le folosea ca să intimideze. Niciodată nu se uita prin ele, fie în sala de conferințe, fie la tribunal. Bărbatul de lângă el, clientul lui, Paul Willow, era un bărbat lustruit, puțin peste treizeci de ani. Nu îl plăcea deloc, dar partenerul său, Joshua, îi acceptaze cazul și când Joshua s-a însurat brusc și apoi a plecat într-o lună de miere mai extinsă, cazul ajunsese în mâinile lui Matt. Ceva nu părea chiar în regulă cu acel Paul Willow, dar cazul său de divorț nu prezenta nici un fel de dificultate pentru Matt, pentru că faptele nu lăsau nici un loc de manevră pentru avocatul părții adverse. -Deci, haide să recapitulăm aici, se adresă el celuilalt avocat, Fred Rhoades. Doamna Willow a semnat un contract înainte de căsătorie. Este un document foarte clar, doar toți sântem de acord cu aceasta. Dacă ea își înșeală bărbatul, nu primește nimic. Avem patru bărbați doritori să depună mărturie că s-au culcat cu ea și mai mult decât o singură dată. Nu sunt ei cetățeni fără pată, dar reputațiile lor proaste ne vor ajuta să avem un caz mai puternic. Mai mult decât atât, domnul Willow este dornic să plătească pentru testul ADN ca să demonstreze că fiul doamnei Willow nu este al lui, spuse el pe un ton foarte practic, iar apoi se opri pentru a evalua expresiile lor. Avocatul părții adverse părea supărat și începuse să-și șteargă ochelarii. Clienta lui, Nora Willow, care curând urma să devină Nora Barnes, se albise, iar umbrele de sub ochii ei aproape că-i înghițeau jumătate de față. Matt nu simțea nici un fel de milă pentru ea. Nu îi suferea pe cei ce-și înșelau soțul sau soția, după cum nu suferea nici vânătorii de bani, iar conform dosarului pe care îl avea pe masă, acea femeie era și una și alta. Cu toate acestea, ceea ce părea și mai interesant era faptul că, deși chipul ei pălise și degetele îi tremurau, ea nici măcar nu clipi sub privirea lui aspră. Îl privea drept în ochi, ca și cum nu ar fi avut nici un fel de remușcare sau rușine. -Acum, noi putem merge la tribunal. Noi nu putem pierde cazul pentru că totul este perfect clar. Desigur, până când se vor încheia toate procedurile, vom face tot posibilul ca reputația ta să fie în zdrențe, doamnă Willow, iar fiul tău va afla adevărul despre mama sa, îi spuse el direct, cu dispreț evident în voce și privire. Sau putem ajunge la o înțelegere acum, se întoarse el spre celălalt avocat. Ea nu primește nimic, așa cum o stipulează contracul prenupțial. Clientul meu nu îi va plăti pensie alimentară nici fostei soții, nici copilului. Dar copilul tău nu va afla ce fel de femeie ești, încheie el, întorcându-și ochii spre ea. Deci ce alegi până la urmă? Vocea lui Matt nu se ridică nici măcar cu o fracțiune de decibel, de parcă ar fi citit niște instrucțiuni plictisitoare. Terminase acum de prezentat alternativele și aștepta răbdător să audă care era decizia lor finală. Rhoades încercă să îi șoptească ceva clientei sale, dar femeia își ridică o mână și îl făcu să tacă. -Voi semna acordul, îi spuse ea lui Matt pe o voce foarte calmă. Matt nu văzuse niciodată o femeie atât de liniștită într-un caz de divorț cum era femeia din fața lui. Nu reacționa verbal la nimic din ce se spunea. Nu își ataca viitorul fost soț și nici nu arunca vina pe umerii lui. Singurul semn că simțea într-adevăr ceva era acel tremurat al degetelor. -Nu e ca și cum aș fi vrut vreun ban din averea lui oricum, continuă ea. Și, da, este adevărat, contribuția lui la cumpărarea casei a fost mult mai mare decât a mea, așa că, desigur, nu aș fi putut cere să-mi revină casa. Ar trebui însă să cer banii pe care i-am investit eu în casă, sublinie ea, iar privirea lui Matt se aținti și mai mult asupra ei. Nu credea sub nici o formă că va renunța la acei bani dacă știa că avea dreptul la ei. Ochii lui se îngustară și încercă să-și folosească abilitățile mentale să îi citească mintea, dar nu reuși, ceea ce îl nedumeri. Puterile lui mentale nu se dezvoltaseră complet, dar totuși, în mod normal, tot mai putea citi câte un gând ici colea. -Dar ceea ce vreau, iar aceasta nu este negociabil, avertiză ea pe un ton de oțel, este ca el să semneze un document prin care să renunțe complet la toate drepturile sale parentale. A declarat că fiul meu nu este al lui. În acest caz, trebuie să semneze documentele, încheie ea, iar inflexiunea vocii ei îl avertiză pe Matt că nu va putea să o convingă altfel în ceea ce privea fiul ei. Matt își ridică sprânceana stângă gânditor. Femeia avea foarte mult tupeu pentru o femeie care a fost încondeiată drept târfă. Femia îl surprindea tot timpul și nu-i plăcea acel lucru absolut deloc. Se întoarse ușor spre clientul lui cu o privire interogativă. Bărbatul pur și simplu ridică din umeri. -Nu am nici un interes să joc rolul de părinte pentru puștiul acela. Poți pregăti documentele, nu-i așa? îl întrebă el pe Matt. Matt aprobă înclinând scurt din cap și se ridică de pe scaun. -Mă voi întoarce în câteva minute. Pot să sper că nu veți începe să vă certați cât timp sunt plecat? întrebă el. Purtarea femeii nu era naturală. Nu reproșa nimic, nu acuza și nici măcar nu implora. Se temea că ea va exploda în timp ce el era plecat din încăpere. Nora se mulțumi să dea din cap, iar apoi, complet neinteresată de viitorul ei fost soț sau de avocatul aflat pe scaunul de lângă ea, își scoase telefonul celular și începu să verifice mesaje sau emailuri. Matt își scutură capul imperceptibil. Femeia aceea îl nedumerea enorm. Apoi părăsi sala de conferințe pentru a-i cere juristului lui să pregătească documentele necesare și să le aducă în sala de conferință. Nu îndrăznea să stea departe de sala de ședințe prea mult timp. Instinctele îi spuneau că ceva nu era în regulă și dorea să evite orice fel de evenimente urâte. Se întoarse în sala de conferințe unde îl întâmpină tăcerea. Numai clientul său bătea darabana cu degetele pe masă. Fred Rhoades își verifica agenda, iar Nora stătea în picioare la fereastră admirând scuarul din spatele clădirii. Ea își întoarse capul când el s-a întors, dar când Matt le-a spus că documentele vor fi gata curând, ea preferă să rămână lângă fereastră. Următoarele cincisprezece minute au trecut la fel de greu de parcă ar fi fost ore. Matt a încercat să facă puțină conversație cu colegul său avocat, dar răspunsurile monosilabice ale lui Rhoades l-au enervat. Clientul lui începuse să texteze cu cineva și se părea că se distra nemaipomenit. Viitoarea lui fostă soție nu părăsi deloc fereastra până ce juristul veni în încăpere cu documentele. Apoi se apropie de masă, își scoase ochilarii de citit din geantă și, după ce a citit documentele cu atenție, le-a semnat cu demnitate. Când a terminat, și-a strâns lucrurile în tăcere, pregătindu-se să plece. -Doamnă Willow, o opri Matt, dar când îi văzu strălucirea batjocoritoare din ochi, se corectă imediat. Îmi cer scuze, am vrut să spun doamna Barnes. Juristul meu a adus aceste hârtii pentru tine. Ai aici informațiile necesare pentru ca să-ți schimbi numele și absolut tot ce mai ai nevoie să știi. Cum domnul Willow a renunțat la drepturile sale parentale, poți de asemenea să-i schimbi numele fiului tău dacă dorești, îi explică el. -Trebuie să i-l schimb? întrebă ea, iar pentru prima oară, păru temătoare. -Nu, nu ești obligată să i-l schimbi, îi răspunse Matt cu bândețe. -Mulțumesc, spuse Nora și îi întinse mâna. Matt îi scutură mâna scurt. Pielea ei se simțea înghețată, dar aceasta nu-l deranjă. Îl deranjă, însă, șocul eletric scurt pe care-l resimți. Cum ochii lui erau fixați pe chipul ei, surpriza din ochii ei îi spuse că și ea l-a simțit. Matt păși în spate, își aplecă capul spre ea și apoi începu să-și strângă dosarele. Ușa se închise cu un clic în urma ei, dar el nici măcar nu-și întoarse capul. CAPITOLUL 3Când îi sună telefonul, se opri sub strașina de la magazinul cu reviste. Avea un ziar sub braț, iar în mâna sa stângă ținea o umbrelă.
Canalul de știri meteo anunțase dușuri de ploi frecvente și furtuni cu tunete și fulgere pentru ziua aceea, iar el părăsise casa pregătit pentru ele. Meteorologii nu greșiseră în estimările lor. Turna cu gâleata, iar fulgerul lumina cerul acoperit de nori grei. Matt își scoase telefonul celular din buzunar și verifică ecranul. Se încruntă. Becka îl suna rar în timpul dimineții, iar el se temu că s-a întâmplat ceva rău. Îi văzuse numai cu două zile în urmă și totul păruse în regulă. -Hei, păpușică, este totul în regulă? o întrebă Matt pe Becka. -Am nevoie de ajutorul tău, spuse ea aproape pe nerăsuflate de parcă ar fi alergat să-și protejeze viața. -Ce s-a întâmplat? întrebă Matt, inima bătându-i nebunește, iar degetele i se crispară pe mânerul umbrelei. Probabil că panica din vocea lui a ajuns la urechile Beckăi pentru că ea se grăbi imediat să îi spună: -Oh, nu, Matt, nu s-a întâmplat nimic. Am fugit doar să găsesc un adăpost. Toarnă cu găleata, să știi. Iar eu nu pot să te sun de acasă. Am nevoie de ajutorul tău să-i cumpăr un cadou lui Bryan. Desigur, nu puteam să sun când el m-ar fi auzit, îl admonestă ea. Matt răsuflă ușurat. Nici măcar nu-și dăduse seama că-și ținea respirația. -Mulțumesc lui Dumnezeu, Becka. Mă speriasei, recunoscu el. Când vrei să cumperi acel cadou? -Ești liber acum? Sunt în oraș și nu prea departe de biroul tău, îi răspunse ea. -Nu sunt în birou. Știi magazinele de vis a vis de biroul meu? Acolo sunt. Am venit să-mi cumpăr un ziar și mă gândeam să merg să-mi iau o cafea sau ceva. -Oh, Matt, este perfect. Poți ajunge la mall? Marea parte a magazinelor se vor deschide într-o jumătate de oră. Putem să luăm o gustare înainte de asta, spuse Becka cu entuziasm. -Nu se va supăra Bryan dacă mănânci acum, iar apoi sari peste prânzul pe care l-a gătit? o întrebă Matt cu malițiozitate, ochii lui cutreierând de-a lungul străzii. -Nu. Va găti cina azi, dar nu prânzul. Se presupune că eu iau prânzul la Universitatea Toronto, iar el va fi la dojo. A venit mama azi de dimineață să petreacă timp cu bebelușii, până ce mă întorc eu la trei, îi explică Becka. -Bine atunci, Becka, atunci ne vedem. Hai să ne întâlnim la Timmies, cam într-un sfert de oră, da? acceptă Matt. -Nemaipomenit, Matty. Știam eu că mă vei ajuta, replică ea cu entuziasm și deconectă apelul. Matt oftă și se resemnă să se meargă pe jos prin ploaie spre mall. Își deschise umbrela și o porni în josul străzii, fluierând o melodie veselă. La semafor, traversă pe cealaltă parte a drumului, ca să se poată îndrepta direct spre mall. Puțini pietoni trecură pe lângă el. Marea parte a oamnilor găsiseră adăpost pe undeva, așa că putea să se miște în voie. În marea parte a timpului, acea parte a orașului era înțesată de oameni. Brusc, vântul se intensifică și aproape îi smulse umbrela din mână. Strânse mânerul în mână mai bine, iar apoi aplecă ușor umbrela pentru a se feri de ploaia care acum venea dintr-o parte. Continuă sa avanseze cu încăpățânare, cu capul aplecat în jos, mormăind pentru sine însuși. Becka nu alesese o zi bună să meargă la cumpărături. Auzi un strigăt supărat și își ridică privirea. La câțiva metri depărtare, o femeie cu un copil mic în brațe se lupta cu vântul. Umbrela i se rupsese, iar pungile îi căzuseră pe trotuar. Își adăpostea copilul cât de mult putea și acum încerca să-și adune lucrurile. Matt se grăbi și-i strânse pungile de pe jos rapid. Își întinse mâna să i le dea și numai atunci îi văzu fața și aproape îngheță. Nora Barnes îl privea cu precauție. Ploaia îi lipise părul roșu de față, gât și umeri. Rochia ei de vară era udă și lăsa foarte puțin pe seama imaginației. Îi arăta fiecare rotunjime a trupului ei și îi dezvăluia lenjeria de corp. Cu brațele ocupate de copilul care se agita, Nora încercă să își găsească echilibrul. -Deci ne întâlnim din nou, doamnă Barnes, spuse Matt pe un ton tărăgănat. -Da, așa se pare, replică ea pe un ton indiferent, dar cu toate acestea, ochii ei îi trădau nervozitatea. Încercă să ia pungile din mâna lui, dar el le trase înpoi spre sine. Ea se încruntă. Buzele i se despărțiră, iar fața ei arăta că gestul lui o nedumerea. Acțiunile lui păreau lipsite de sens. -Ce faci afară în ploaia aceasta cu copilul? întrebă Matt, iar vocea lui era departe de a fi prietenoasă. Aceasta nu este acțiunea responsabilă a unui părinte, observă el. El micșoră distanța dintre ei pentru a putea ține umbrela deasupra capului copilului. Fără nici cea mai mică plăcere, o protejă și pe ea de ploaie. -Ei bine, părinții nu pot dicta vremea, domnule Winston, îi replică ea cu sarcasm. Și sunt părinți care chiar trebuie să meargă la muncă și să-și lase copiii la creșă dacă nu există cineva acasă care să aibă grijă de ei. -Ha! Nu aș fi crezut că îți vei găsi o slujbă atât de repede, spuse Matt cu malițiozitate. Nu credea că tipul acela de femeie ar fi căutat o slujbă. În general, cineva ca ea s-ar fi uita imediat în jur pentru a găsi un alt fraier să-i plătească facturile. -Nu că este treaba ta, dar am avut această slujbă de peste șapte ani, îi răspunse Nora iritată. Ar fi preferat să-și țină gura închisă și să-l lase să creadă ce dorea, dar îi era teamă că el va considera că nu era o mamă bună și el chiar ar fi avut mijloacele și puterea de a o face să-și piardă copilul. Matt se încruntă. Nu era posibil ca ea să fi avut un serviciu de-a lungul ultimilor șapte ani. -Nu sunt unul dintre bărbații pe care i-ai vrăjit, doamnă Barnes, așa că nu cred chiar tot ce-mi spui. Ea doar ridică din umeri, iar apoi spuse: -Acesta este prerogativul tău. Trebuie să mă scuz, domnule Winston, dar chiar trebuie să ajung cu Nathan la creșă. Am mai multe lucruri de care să mă ocup înainte să-mi înceapă schimbul astăzi, și chiar nu îmi pot petrece toată ziua aici în stradă cu tine. Gene lungi îi umbreau ochii verzi, iar picăturile de ploare ce atârnau de ele îl distrăgeau. Verdele irișilor îi aminteau de poienile bogate pe care le văzuse în Scoția cu ani în urmă. -Domnule Winston, repetă ea mai tare, chiar trebuie să mergem. -Hmm, îmi cer scuze. Pur și simplu m-am pierdut în gânduri câteva secunde. Încotro vă îndreptați? -Tocmai ți-am spus, la creșă, spuse ea printre dinții strânși. Nora nu înțelegea ce se întâmpla cu el, dar nu avea timp să analizeze reacțiile lui bizare. Avea prea multe lucruri de făcut pe ziua aceea. Tocmai terminase cu programarea la doctorul lui Nathan pe care o avusese în dimineața aceea. -Am priceput asta, se răsti el. Dar unde? În ce direcție? -Asta nu este treaba ta, replică ea. -Mi-e teamă că este treaba mea, doamnă Barnes, îi răspunse el cu severitate, iar ochii lui o priveau fix, ceea ce o deconcertă. Temătoare, arătă spre intrarea în mall. -Trebuie să luăm trenul. -Bine, te conduc acolo, spuse el. Fără a da drumul la pungile ei, el își trecu un braț pe după ei doi și îi adună sub umbrela lui pentru a-i îndrepta spre intrarea mallului. Un fior ușor îi traversă femeii corpul și el simți vibrația în palma care de asemenea ținea umbrela deasupra capetelor lor. Nora nu protestă, deși era foarte furioasă. Era mânioasă din cauza ploii, dar și din cauza lui. Era furioasă pentru că-i era teamă prostește că el va face ceva să-i ia fiul de lângă ea. -De ce faci asta? îl întrebă ea pe un ton frustrat. -Pentru că pot, îi răspunse el calm, iar când ea se opri pe loc șocată de replica lui nonșalantă, el doar o împinse ușor înainte. *** Când ajunse la Timmy’s, Becka se găsea deja la o masă din colț. Cum ea avea deja două cești cu cafea și două sendvișuri pentru micul dejun pe masă, Matt nu se mai opri la contoar. Tânăra femeie părea pierdută în gânduri și nici măcar nu-i remarcă sosirea. -Hei, păpușică. Ce e cu fața asta lungă? -Ce față lungă? îi zâmbi ea, ridicându-se, și îl îmbrățișă cu căldură. Nu am nici un motiv să am o față lungă. Doar mă gândeam, îl asigură ea. Își atacară sendvișurile, iar după prima îmbucătură, Becka începu să-l piseze cu întrebări. -De ce ți-a luat atât de mult să ajungi aici? El ridică din umeri și abia apoi îi răspunse: -M-am întâlnit cu cineva cunoscut și am schimbat câteva cuvinte, atâta tot. -Cum se face că nu ești ud? se minună Becka, privindu-l de sus până jos. Nu ai nici măcar umbrelă. Eu m-am udat și aveam și umbrelă, remarcă ea și îi arătă petele umede de pe bluza ei. -Am avut o umbrelă, dar am dat-o acelui cuiva, își flutură el mâna pentru a-i îndepărta întrebarea ca și cum nu ar fi fost foarte importantă. O obligase pe Nora să-i accepte umbrela. S-au luptat și au împins nenorocita aia de umbrelă de la unul la altul timp de câteva minute din câte își amintea el. Pentru o femeie atât de mică, era foarte îndărătnică. Într-un fel îi amintea de Becka, dar Becka avea o anumită dulceață care îi lipsea Norei. Matt nu știa dacă era din cauza diferenței dintre vârstele lor, dar femeia părea cumva înăsprită. Becka nu va ajunge niciodată să fie așa. Cu Bryan alături de ea, Becka își va păstra mereu seninătatea ei și o anumită inocență. Becka sorbi din cafeaua ei, dar ochii ei stăteau fixați gânditori asupra lui Matt. Părul său negru, umbra bărbii lui și ochii săi de un albastru închis, precum și felul impresionant în care era clădit, întotdeauna îl făcuseră să fie favorizat de către femei. Cu toate acestea, în ultima vreme, nici măcar nu mai ieșea la întâlniri. Avea ea o idee de ce, dar spera că se înșela. Nu înțelegea de ce Matt s-ar sabota pe el însuși. -Totul este în regulă, Matt? îl întrebă ea, atingându-i mâna cu a ei. -Da, de ce? își ridică el privirea la ea. Pentru un moment numai, se pierduse în propriile lui gânduri. -Nu știu. Este ceva în legătură cu tine, știi. Și nici măcar nu te-ai bărbierit... -Ah, asta, zâmbi el malițios. Nu trebuie să mă întâlnesc cu nici un client astăzi, păpușă, așa că am decis să nu mă mai obosesc. Nu citi mai mult decât ar trebui în toată chestia asta, o asigură el, bătând-o pe mână. Își termină sendvișul, își bău cafeaua aproape dintr-o singură înghițitură, iar apoi o întrebă: -Deci ce spuneai despre acel dar pentru Bryan? Care este ocazia? -Ah, asta, spuse Becka, începând să strângă ambalajele. Pe 23, este ziua de naștere a lui Bryan. Am vrut să dau o petrecere pentru el, dar a refuzat. L-am întrebat dacă aș putea invita măcar câțiva veri, iar el a spus, da, desigur, dacă doream companie, dar nu pentru aniversarea lui. Nu pare prea în largul lui cu o asemenea idee. Cred că nimeni nu i-a celebrat aniversarea vreodată, știi? spuse Becka cu tristețe. -Atunci ai putea tu să o sărbătorești cu el. Doar voi doi. O seară romantică, cu ceva de băut – oh, scuze, am uitat că tu nu bei, îi zâmbi el cu remușcare. -Știu, dar aș putea doar sorbi un strop de șampanie, cred. Doar să toastez pentru el, spuse ea, pe o voce nesigură. -Da, ai putea face asta. Nu le va face rău nici bebelușilor și nici ție, sunt sigur. -Și aș vrea să-i cumpăr un cadou. Mă gândeam la ceva practic, pe care el să-l folosească, și ceva așa mai fantezist, doar pentru amuzament. Dar nu vreau să-i cumpăr o cămașă sau o cravată, se scutură ea. Oh, Doamne, imaginează-ți-l pe Bryan cu o cravată! Matt râse, deși Becka avea dreptate. Bryan nu purta cravată. Niciodată. Vrusese să poarte una pentru nunta lor, dar Becka a refuzat pentru că nu voia ca el să nu se simtă în largul lui în acea zi. Bryan a fost, probabil, unul dintre puținii miri care nu au purtat o ținută formală la o nuntă mare. Matt se gândi câteva minute, iar apoi îi spuse: -Știu ce ai putea face pentru el. Ai putea să-i organizezi o mică sală de gimnastică la demisol. În încăperea aceea de lângă spălătorie. Ai putea pune un sac de box, o bandă de alergat și un aparat complex pentru gimnastica acasă – am văzut eu unul. Oferă posibilitatea de a executa treizeci de exerciții. O sală de genul ăsta ar fi perfectă pentru el în zilele în care nu se poate duce la dojo. -Ești un geniu, Matty, sări Becka de pe scaunul ei și îi dădu un pupic zgomotos pe obraz. Mă gândeam la ceva similar, dar nu știam exact ce să fac. Știi doar că nu am nici un fel de experiență cu așa ceva, recunoscu ea. -Mda, știu, surâse Matt. Își amintea de una din vizitele Beckăi la el în casă cu câțiva ani în urmă. Vrusese să-i încerce banda de alergat. Pur și simplu căzuse și fusese aruncată cât colo. I-a fost destul de dificil să-i explice unchiului său toate vânătăile de pe trupul fiicei lui. Mai mult de jumătate de an nu i s-a permis să le viziteze casa. -Știu unde ar trebui să mergem să cumpărăm tot ce ai nevoie. Acum, problema este cum instalăm totul fără ca să afle înainte de vreme, desigur, spuse Matt. -Păi, dacă ne grăbim, spuse Becka verificându-și ceasul, am avea la dispoziție vreo cinci ore pe total. Aceasta înseamnă să cumpărăm totul și să aranjăm și sala de antrenament. Ar fi posibil? întrebă ea, fixându-și ochii largi și imploratori asupra lui. -Desigur, putem să facem totul. Asta dacă nu risipim timp să căutăm acel lucru fantezist despre care vorbeai, specifică el, ridicându-se în picioare. Becka își flutură mâna, iar apoi înhăță tava înainte ca Matt să o poată lua. -Am eu grijă de asta, Matt. Și nu, nu voi cumpăra acel lucru fantezist astăzi. Pentru chestia aceea nu am nevoie de sfaturi, îi explică ea. -Atunci putem să o facem, trase el concluzia, iar după ce ea se îngriji de tavă și de ambalaje, îi luă mâna și o conduse spre magazinul pe care îl avea în minte.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
ArchivesThis website uses marketing and tracking technologies. Opting out of this will opt you out of all cookies, except for those needed to run the website. Note that some products may not work as well without tracking cookies. Opt Out of Cookies |