CAPITOLUL UNUO ușă se trânti puternic în depărtare, iar Darcy tresări violent. Își opri pașii furioși prin încăpere și își ascuți urechile, ascultând cu atenție la orice zgomot. Se părea că Emmett Driscoll se găsea într-una dintre toanele lui. Lătra ordine în stânga și în dreapta, dar atât de rapid încât Darcy nu înțelegea ce spunea. Femeia se îndreptă tiptil spre ușă și ascultă cu și mai mare atenție. Pași repezi răsunară pe podelele de lemn ducând spre ușa de la intrare în vilă, iar Darcy oftă cu ușurare. Își rezemă umerii de ușă și își încrucișă brațele peste piept. Emmett nu avea nici o intenție să vină la ea în seara aceea. Probabil se ducea în oraș, fie pentru vreo afacere, fie ca să găsească o supapă pentru a-și mai elibera din tensiune. Darcy nu dădea nici o ceapă degerată pe intențiile lui. Pentru ea era important numai că bărbatul pleca. Femeia se întoarse la fereastră și privi afară. Ochii îi trecură peste liziera pădurii din nou. Darcy deja se hotărâse să evadeze, dar aștepta momentul potrivit pentru a o tuli și a ieși de sub papucul lui Driscoll. La început, Darcy venise acasă la Emmett Driscoll în calitate de musafir, dar femeia fusese ținută prizonieră în acel dormitor din momentul în care se întorsese din excursia ei de cumpărături cu o zi înainte. Darcy revenise la vilă mai curând decât ar fi fost așteptată și astfel fusese martoră la un eveniment pe care nu ar fi trebuit să-l vadă. Darcy se simțea ca într-o cușcă în încăperea cu mobilă scumpă. Pereții o sufocau, iar decorațiunile aurii îi dansau în fața ochilor. Femeia își frecă ochii înroșiți cu dosul degetelor și se strâmbă. Ochii o usturau și durerea îi străpunse pleoapele umflate. Lacrimile atenuaseră cobaltul irișilor ei, dar albastrul întunecat tot mai avea puterea să scoată în evidență paloarea pielii ei. -Jim, Gabe, și Jon, voi și echipele voastre veniți cu mine. Frank și Matthew se vor îngriji de casă cu oamenii lor, strigă distinct vocea lui Emmett Driscoll din fața casei. Inima lui Darcy bătu mai repede, plină de anticipare. Dacă pleca Emmett Driscoll, ea putea fugi chiar atunci. Soarele deja apunea în vest, iar Darcy nu cunoștea muntele, dar, cu toate acestea, știa că noaptea o va ajuta să-și ascundă acțiunile. -Ce facem cu femeia, boss? întrebă o voce pe un ton grav. Darcy își ținu respirația, temându-se de răspunsul lui Emmett. ‘Ce mă fac dacă pune pe cineva să stea de pază sub balcon și pe altcineva în fața ușii dormitorului meu?’ se întrebă ea înspăimântată. -Femeia nu va creea nici un fel de probleme, Gabe. Am avut eu grijă de aceasta, îi replică Emmett Driscoll angajatului său. Vocea bărbatului era plină de sarcasm, iar Darcy aproape că mârâi din cauza furiei sale neputincioase. Stomacul i se revoltă din cauza repulsiei. Darcy își amintea foarte bine cum se ocupase Emmett de ea – cu pumnii. De asemenea, o și lovise cu picioarele de câteva ori pentru a se asigura că o va face pe femeie să i se supună. Mai rău decât atât, bărbatul își pusese mâinile pe trupul ei. În ciuda refuzurilor și implorărilor ei repetate, Driscoll o și violase de două ori. Lui Darcy îi veni să vomite din nou când își reaminti totul, dar, de fapt, stomacul îi era gol acum. Femeia nu mai fusese în stare să înghită nici un fel de mâncare de cu o seară înainte. Darcy doar înghițea puțină apă când și când, atunci când buzele i se uscau, iar limba i se lipea de cerul gurii. I se făcea rău numai dacă vedea mâncare în fața ochilor. Darcy își scutură capul ca să se doscotorosească de gândurile acelea negre. Trebuia să se ocupe de lucruri mai urgente și nu își putea permite să stea și să își plângă de milă. Îi ajunse la urechi sunetul roților mașinilor ce treceau peste pietrele din curte și Darcy își frecă brațele cu anxietate. Ochii ei cercetară din nou porțiunea de pădure vizibilă prin ușile de la balcon, iar femeia își simți inima cât un purice. Cu toate acestea, știa ce avea de făcut. Darcy își șterse fruntea cu dosul palmei. Aerul din încăpere era umed și fierbinte deși ventilatorul de sub tavan funcționa continuu. Lamele acestuia agitau aerul ce venea prin ușile franceze, care erau deschise larg spre grădină și pădure. Pleoapele lui Darcy aproape că se închideau din cauza mișcării hipnotice a acestora, dar, în ciuda acelui fapt, femeia nu își putea permite să adoarmă. Trebuia să plece chiar atunci. Darcy făcuse toate calculele. Singura ei cale spre libertate era să traverseze pădurea, iar apoi să urce pe panta muntelui. Reușise să vadă o bucată din creastă atunci când condusese mașina spre ferma lui Emmett, iar priveliștea o intimidase atunci. Acum însă se mulțumi numai să dea gândul la o parte din mintea ei. Darcy observase că Emmett lăsa doar câțiva oameni de pază atunci când părăsea casa. Numai vreo paisprezece oameni patrulau în zonă, iar cei mai mulți erau cu ochii pe grajduri. Emmett se temea ca nu cumva să-i fure careva vreunul din caii săi care câștigaseră diverse premii. Omul nu considera că ar fi avut careva curajul să-i pătrundă în casă, așa că Darcy plănuise să fugă în direcția opusă grajdurilor. Absentă, Darcy își șterse palmele lipicioase de sudoare pe prosopul pe care îl lăsase pe spatele scaunului așezat în fața măsuței de toaletă. Femeia făcuse destul de multe dușuri în cursul ultimelor douăzeci și patru de ore pentru a scăpa de mirosul lui Emmett, care încă se mai simțea pe pielea ei și îi invada nările, chiar dacă Emmett nu mai venise în camera ei din ziua precedentă. Când puse prosopul la loc, evită să își privească reflecția în oglindă. Chipul îi era cenușiu, iar pe frunte îi apăruseră riduri. Mai multe vânătăi îi pătau fața odinioară frumoasă și brațele mătăsoase – o amintire constantă a naivității sale. Darcy se îndreptă repede spre pat unde își pregătise o pereche de blugi și un tricou mai devreme, iar apoi se îmbrăcă cu gesturi grăbite. Femeia alese să poarte adidași pentru drumul prin pădure și își legă șireturile strâns. Darcy nu mai urcase vreun munte înainte, dar nu credea că ar fi putut-o face încălțată în pantofi obișnuiți. Darcy se uită în jur, căutând să vadă ce altceva ar fi trebuit să ia cu ea. ‘Ar fi trebuit să te gândești la aceasta mai înainte, fată,’ se admonestă femeia pe ea însăși cu iritare. Darcy simți impulsul să se plesnească singură pentru că irosea timp prețios cu nimicuri. În grabă, Darcy își pescui cardul de identitate și câteva bancnote din geantă, dar lăsă cărțile de credit. Filmele arătau mereu că era posibil să se urmărească mișcările cuiva dacă acea persoană folosea cardul de credit. După ce își îndesă totul în buzunare, Darcy o porni spre ușile de la balcon cu pași hotărâți, iar acolo, privi peste balustrada terasei suspendate. Era nevoită să coboare pe spalierul care se întindea pe o parte a balconului, dar știa că putea să o facă. Se cățărase în destui copaci în adolescență. Darcy se urcă pe marginea balconului. Râsetul bărbaților din cealaltă parte a casei îi ajunse la urechi. CAPITOLUL DOIPe parcursul celei mai mari părți a drumeției ei, Darcy evită panta muntelui care era acoperită cu tufișuri stufoase și iarbă. Oricine ar fi putut să o zărească în zona aceea. Femeia decise să își piardă urma prin pâlcurile dense de copaci. Darcy alunecă și căzu rău, dar de data aceasta, reuși să se proptească în genunchi și în mâini. Căderea îi fură răsuflarea și femeia icni. Aceea nu era prima ei cădere. Din fericire, nu era nici cea mai rea. Frunzele ce acopereau podeaua pădurii o protejaseră. Femeia chiar le mângâie cu afecțiune, deși, într-un colț al minții sale, întreținea niște dubii privind sănătatea ei mentală. Darcy știa că probabil pielea ei prezenta un degrade de la albastru la negru deja, iar aceasta pe lângă vânătăile care îi acoperiseră corpul dinainte de a părăsi proprietatea lui Emmett. 'Chiar nu are nici o importanță,' Darcy mormăi pentru sine când își regăsi răsuflarea. 'Sunt liberă și acest lucru este mult mai important.' Mai devreme, o bufniță strigase și o speriase. Din cauza aceea, Darcy călcase pe o bucată de sol mustos și căzuse la pământ cu zgomot. Mai apoi, a și alunecat câțiva metri în josul pantei. Acel eveniment o speriase rău de tot. Femeia abia își oprise căderea, dar numai pentru că avusese un noroc chior. În ultimul moment, degetele ei se agățaseră orbește de trunchiul unui copac tânăr. Numai Dumnezeu știa cât de departe era poala dealului, iar Darcy putea trăi foarte bine și fără să afle. Darcy își scutură capul să și-l limpezească. O copleșise extenuarea, iar femeia se forța să pună un picior înaintea celuilalt. Nu dormise prea mult în noaptea de dinainte și, de asemenea, patrulase prin dormitorul său marea parte a zilei. Din cauza aceasta, își consumase o mare parte din energia ei. Tânăra se strecurase afară din ferma lui Emmett prin grădinile din spate pentru ca să nu fie văzută de paznici. Mersese prin pădure și urcase pe munte, umblând toată noaptea, iar aceasta numai din cauza unei voințe de fier. Femeia se oprise numai câteva minute ici colea pentru a se odihni și pentru a se orienta în spațiu. Nu avea nici cea mai mică îndoială că și umblase în cercuri de câteva ori. Darcy se mișcase rapid la începutul drumeției sale, temându-se că gărzile lui Emmett Driscoll îi vor descoperi absența și vor veni după ea. Imaginația ei activă crease tot felul de scenarii. Femeia chiar traversase un pârâu de câteva ori, în caz că oamenii lui Emmett ar fi adus câini cu ei pentru a-i lua urma. După ce traversase apa de câteva ori, se hotărâse să meargă direct prin albia pârâului în susul muntelui. Se gândise că astfel câinii îi vor pierde urma în apă de-a binelea. Atunci când sosise la ferma lui Driscoll, omul îi arătase împrejurimile, indicându-i marea parte a clădirilor apropiate de casa fermei. Darcy observase țarcul lui Emmett Driscoll plin cu câini de vânătoare, care se afla pe una dintre laturile curții fermei. Darcy de asemenea prinsese frânturi de conversație ici colea și înțelesese că acei câini erau folosiți pentru vânătoare. Nu îi fusese însă clar cam de ce tip de vânătoare vorbeau oamenii totuși. Cu toate acestea, ea nu ar fi considerat că ar fi exagerat gândindu-se că Emmett ar fi fost capabil să o vâneze cu câinii. După primele ore de libertate, Darcy încetinise și începuse să se îngrijoreze din cauza animalelor sălbatice de pe munte. Femeia citise despre urși și pisici sălbatice și nu avea nici cea mai mică intenție să devină cina lor. De vreo câteva ori, Darcy văzuse ceva ce arăta ca niște ochi roșii lucind în întuneric printre frunze și se speriase rău de tot. Fugise de parcă ar fi fost hăituită de câinii iadului. 'Va trebui să găsesc un loc să mă opresc și să mă odihnesc,' se gândi Darcy. 'În curând vin zorile. Nu voi putea merge în timpul zilei oricum. Oricine m-ar zări cu ușurință.' Darcy se temea că poate ar fi zărit-o altcineva și ar fi povestit despre ea, chiar dacă oamenii lui Emmett nu ar fi văzut-o. Femeia se împinse în mâini și se ridică de pe pământ cu hotărâre, iar apoi se strâmbă când o durere ascuțită îi traversă genunchiul drept. 'La naiba, nu este chiar atât de ușor să bântui prin pădure noaptea,' reflectă Darcy supărată. 'Mai ales după ce a plouat,' mormăi ea pe sub barbă. O durere ascuțită o făcu să înjure, iar tânăra femeie nu se stăpâni defel. Pronunță toate cuvintele urâte pe care le învățase în timpul ultimei slujbe pe care o avusese la o fermă de lângă Missoula. În fond, nimeni nu trăgea cu urechea prin pădure ca să audă ce spunea ea. Plouase cu furie timp de vreo două ore mai devreme și, în afară de faptul că o udase pe Darcy până la piele, apa de asemenea saturase solul. 'A turnat prea mult și pământul nu poate absorbi atâta apă,' reflectă Darcy. În acelaș timp, continuă să își târască picioarele prin noroiul care se formase pe jos. Femeia tremura uneori, când o rafală de vânt biciuia aerul. Dar, de fapt, Darcy nu prea simțea mușcătura rece a aerului nopții. Efortul o încinsese și transpira serios. Brusc, pădurea făcu loc unei zone cu tufișuri și ierburi. O lună palidă străluci deasupra capului lui Darcy, iar femeia reuși să vadă mai bine zonele înconjurătoare. Ochii ei măturară terenul înclinat și atunci remarcă stâncile ascuțite și amenințătoare ce se zăreau în depărtare. Darcy luă hotărârea să se îndrepte în acea direcție și să găsească o peșteră sau ceva unde ar fi putut să se ascundă pe timpul zilei. Nu avea o idee precisă în minte. Femeia o porni în sus, urmând o traiectorie oblică pentru că nu avea curajul să înfrunte direct panta abruptă. Mersul ei de până atunci o lăsase fără prea multă energie, iar versantul muntelui se înclina cam la patruzeci și cinci de grade. Darcy se împiedică de o rădăcină ieșită în afară și încă o dată se pomeni sărutând pământul cu un 'uuh' răsunător. Când își recăpătă respirația, tânăra femeie înjură violent din nou. Darcy își propuse să poposească acolo jos pentru o vreme, dar mai apoi își schimbă părerea și se ridică folosind trunchiul unui copac drept suport. Când, în sfârșit, fu în picioare din nou, respiră profund și își permise un moment de relaș, sprijinindu-se de copac cu un oftat de ușurare. Mai apoi, își aruncă supărată privirea peste pantalonii și adidașii ei murdari. Un strat gros de noroi acoperea aproape fiecare milimetru al corpului ei. Darcy se strâmbă dezgustată, dar apoi reflectă mai bine. 'Mai bine să fiu acoperită de noroi decât să-l am pe Emmett peste mine,' reflectă ea cu silă. 'Orice este mai bine decât așa ceva... În fine, poate chiar nu orice. Nu ar fi mai bine să fiu mâncată de un urs, dar în afară de asta... ' Darcy ridică din umeri și hotărî să-și continue drumul. Se forță să înainteze, dar picioarele îi tremurau deja. Femeia știa că trebuia să se oprească în curând. CAPITOLUL TREIDarcy se trezi tresărind. Se frecă la ochi și cască. Femeia se chinui puțin, dar se ridică în șezut cu un geamăt. Mușchii îi protestau zgomotos. Încăperea creată de roci era îngustă, iar Darcy se văzuse nevoită să doarmă într-o poziție ciudată, cu genunchii adunați la piept. Încercă să își obișnuiască ochii la întuneric și numai atunci își dădu seama că ceva îi întrerupsese somnul. Femeia decise să meargă să vadă ce anume, așa că începu să se târască spre gura peșterii. Darcy deja cunoștea acea parte a peșterii la fel de bine ca și palma sa. O traversase de mai multe ori până atunci. Pasajul, săpat de apă în stânci de-a lungul timpului, nu îi oferea prea mult loc de mișcare. Mai mult decât atât, pe alocuri se îngusta și mai mult. Darcy își zgârie coatele, brațele și genunchii, dar perseveră. Când dăduse peste deschizătura acelui pasaj în zorii zilei, Darcy se târâse cam cincizeci de pași înainte ca așa zisa peșteră să se lățească suficient de mult încât să se poată întinde în poziție fetală. După aceea, adormise imediat buștean. Tânăra se târî prin coridorul de stâncă și ajunse la zidul exterior al peșterii în numai câteva minute de data aceasta. Dobândise experiență suficientă. Mușchii îi urlau, dar femeia strânse din dinți și îndură durerea. La ieșire, își aruncă privirea spre cer și își dădu seama că dormise aproape toată dimineața și chiar o bună parte din după-amiază. Diverse zgomote îi stricaseră somnul de câteva ori, iar Darcy se simțise obligată să le verifice pe toate, temându-se că Emmett o descoperise. Acum că ajunsese la gura peșterii, zgomotul care îi perturbase somnul deveni distinctiv. Sunet de copite mâncând pământul răsuna tot mai aproape de locația ei, iar tunetul lor deveni din ce în ce mai puternic în urechile ei. Darcy se lipi de podeaua stâncoasă. Deschiderea nu era destul de largă, iar linia vizuală a lui Darcy era infimă, dar, cel puțin, aceasta putea auzi totul. -Unde naiba este blestemata aia de femeie? întrebă cu iritare o voce răgușită. Inima lui Darcy se opri pentru o clipă când recunoscu timbrul vocii. Nu era în stare să asocieze acea voce cu un nume, dar era clar că oamenii lui Emmett dăduseră peste ea. -Tu ar trebui să știi, răspunse cu ironie evidentă vocea altui bărbat. Se presupunea că tu ai grijă de femeie, dacă îmi amintesc bine. Un șuvoi de înjurături obscene urmă, iar Darcy se crispă, dar păstră tăcerea. Iritarea acelui bărbat nu promitea nimic bun pentru ea așa că femeia se rugă ca el să nu-i descopere poziția. -Unde naiba s-a dus? întrebă prima voce cu uimire. Ne-am uitat aproape peste tot. -Pe mine mă întrebi, Frank? replică cel de-al doilea bărbat. Poate a mâncat-o vreo puma sau un urs, bărbatul avansă ideea pe un ton de voce plin de speranță. -Am fi văzut vreo urmă sau ceva, îl contrazise Frank pe un ton frustrat. -Cu ploaia de azi noapte, urmele ar fi putut dispărea, interveni o a treia voce. Darcy observă cu uimire că acea voce aparținea unui bărbat foarte tânăr. Era convinsă că băiatul nu putea avea mai mult de douăzeci de ani. -Tacă-ți fleanca, puștiule, lătră Frank. Am fi văzut urmele pașilor ei în noroi, remarcă el. -Nu neapărat, spuse alt bărbat, iar acum, Darcy recunoscu vocea lui Gabe. Femeia nu l-ar fi uitat în veci pe Gabe. Bărbatul îi interzisese să iasă afară în grădină în ziua precedentă, iar ochii lui îi oglindeau brutalitatea. Bărbatul avea, de fapt, figura unui bandit, iar ochii lui negri și oblici o priviseră de parcă ar fi fost o insectă pe care și-ar fi dorit să o strivească sub talpa pantofului său. Nepăsarea evidentă afișată de bărbat pentru altă ființă umană o înghețase până în măduva oaselor. -Depinde de cât de mult a plouat după ce a trecut ea pe cărare, spuse Gabe tărăgănat. Iar dacă a ajuns până la această zonă stâncoasă, nu mai există nici o cale prin care să aflăm pe unde a luat-o de aici. Nu ar fi trebuit să trimitem câinii înapoi la fermă, chiar dacă i-au pierdut urma la pârâu, remarcă el pe un ton dur acum, plin de reproș îndreptat înspre tovarășul său. Frank înjură din nou, aparent complet de acord cu evaluarea făcută de Gabe. Pe Frank îl înspăimânta ceea ce ar fi fost Emmett capabil să le facă dacă nu ar fi găsit-o pe Darcy, iar vocea lui îi trăda teama. Cu toate acestea, femeia nu avea deloc intenția să le facă slujba mai ușoară, așa că nu mișcă nici măcar un mușchi de teamă să nu se dea de gol. Indivizii își aleseseră stăpânul, iar ei nu îi păsa ce li se întâmpla. După părerea ei, meritau absolut tot ce era mai rău. -Este deja trecut de patru, spuse bărbatul mai tânăr. Cred că ar trebui să înghițim ceva și să ne continuăm căutările după aceea. Eu unul nu am mâncat nimic de azi dimineață, se plânse băiatul. Nu văd de ce ar trebui să murim de foame, sublinie el. -Nu avem timp de mâncat, băiete, îl biciui vocea lui Frank pe puști din nou. -De ce nu? interveni Gabe. Nu e ca și cum am risipi prea mult timp dacă ne-am opri pentru o îmbucătură. Presupun că ai adus ceva de mâncare cu tine, Dean? se interesă el. Inima lui Darcy îngheță. Nu putea suporta gândul că se vor opri și vor mânca chiar acolo în apropiere de ascunzătoarea ei. Darcy era deja flămândă. În afară de aceasta, nu știa cât timp va mai putea păstra aceeași poziție. -Nu m-am gândit să iau nici un fel de mâncare cu mine, recunoscu tânărul. Gabe îi privi pe ceilalți bărbați și observă că toți își scuturară capul. -Bine gândit, băieiți, observă Gabe cu ironie. Va trebui să prindem un iepure sălbatic. Vom face un foc și îl prăjim, trase el concluzia. -Nu avem timp pentru așa ceva, se răsti Frank. Dumnezeu știe unde s-a dus femeia până acum, iar eu nu vreau să-mi pierd capul pentru o muiere ușoară, spuse el cu cinism, iar apoi scuipă cu dezgust. -Nimeni nu îți ia capul dacă ne oprim să mâncăm, Frank, dădu Gabe îngrijorarea amicului său deoparte cu o fluturare nonșalantă a mâinii. Oamenii nu îi vor spune nimic despre pauza noastră lui Driscoll, nu-i așa? se întoarse el spre ceilalți și îi aținti cu o privire întunecată. Nu uitați că și voi intrați în bucluc dacă Driscoll află că ne-am oprit vânătoarea ca să mâncăm, îi avertiză Gabe pe un ton dur al vocii. Darcy observă că doi dintre ei ezitară pentru câteva secunde, dar apoi dădură din cap. -Deci atunci toți sântem de acord, spuse Gabe. Hai să prindem un iepure sau doi, le făcu el semn să-l urmeze. Doi sau chiar trei ar fi mai bine. Nu ne vom umple burțile numai cu unul, aruncă omul cuvintele peste umăr cu un râs urât. Mai apoi, galopă în josul pantei spre regiunea ierboasă, iar oamenii îl urmară. Zăngănitul copitelor umplu aerul, iar Darcy își ținu răsuflarea, plină de speranță. Darcy își păstră poziția la gura peșterii pentru o vreme. Nu îndrăznea să se miște de acolo până ce bărbații nu părăseau zona. Ascultă cu atenție până ce nu mai putu auzi nici vocile lor și nici galopul cailor. După aceea, femeia îndrăzni să își arunce ochii dincolo de deschizătura înconjurată de roci. Darcy observă că soarele deja ajunsese în partea vestică a cerului. Nu se mai găsea nimeni în apropiere, iar ea oftă cu ușurare. Pentru o clipă sau două, se temuse că indivizii doar se jucaseră cu ea și o induseseră în eroare, lăsând-o să creadă că se găsea în siguranță. Darcy de asemenea mulțumi cerului că bărbații nu luaseră hotărârea să facă focul chiar acolo și să-și pregătească carnea. Femeia era deja moartă de foame și nu ar fi suportat mirosul de carne proaspăt prăjită. Stomacul îi protesta cu putere numai când se gândea la mâncare. Femeia se târî afară din așa-numită peșteră, iar o dată ieșită, se întinse, în ciuda durerilor care îi torturau corpul. Își masă gambele energic pentru a-și restaura circulația sângelui în picioare și simți ace peste tot. Când își mai reveni cât de cât, Darcy se decise să înconjoare grupurile de roci ce acopereau peștera pentru ca să ajungă în cealaltă parte a dealului. Spera să găsească apă în drumul ei pentru că buzele i se crăpaseră, iar gâtul îi era uscat. Femeia o porni la deal din nou, agățându-se de tufișuri și ierburi pe alocuri, acolo unde urcușul se dovedea prea dificil. Începu să gâfâie curând, iar tricoul i se lipi de spate. Un luciu de transpirație îi acoperea chipul și pieptul. Tălpile picioarelor îi erau acoperite cu bășici ca urmare a drumeției din noaptea trecută și fiecare pas era tortură curată. Darcy își aruncă ochii la vârfurile solitare care se sumețeau spre cer. Știa că nu îi va fi ușor, dar, cu toate acestea, strânse din dinți și continuă să meargă. Un vultur săgetă cerul, mai apoi plutind grațios deasupra vârfului muntos. Dispăru dincolo de piscurilor stâncoase, iar Darcy invidie pasărea pentru călătoria ei lină. Stomacul îi mormăi, iar ea încercă să se gândească la cu totul altceva si nu la mâncare. Ceea ce îi trebuia cel mai mult era apa. CAPITOLUL PATRUNick nu putea să vadă nimic la doi pași în fața lui. Își aruncă privirea spre cer și observă stratul gros gri care acoperea cerul nopții.
‘Hmm, probabil că luna se ascunde în spatele norilor aceea,’ se gândi el. ‘Pe deasupra mai e și ceața asta rece, afuristă, în jur,’ reflectă Nick cu necaz. Atmosfera nopții se potrivea cu dispoziția lui. Bărbatul se simțea neliniștit. Ceva îl sâcâia, deși nu ar fi putut spune cu precizie ce anume. Aerul îmbibat de umezeală lăsase urme umede pe pielea lui expusă, iar cu toate că era rece, Nick se văzu nevoit să își șteargă sudoarea de pe sprânceană. Își șterse degetele de pantalonii săi denim și oftă. Absolut totul îl enerva în seara aceea. Bărbatul ardea de nerăbdare să intre în casă și să zacă în fotoliul său favorit, pe care îl așezase în fața șemineului din salon. Vila lui se răcea bine în acea perioadă a anului, chiar și în timpul zilei. În ciuda acelui fapt, Nick tot nu ar fi avut nevoie să aprindă focul încă, însă bărbatului îi plăcea o atmosferă caldă la sfârșitul unei zile de lucru. Atunci când vara se termina și venea toamna, el întotdeauna făcea un foc mic în șemineu. Și totuși, nu putea intra încă în casă pentru că avea altceva de făcut. Nick simțise un miros neobișnuit în apropiere. Mirosul de gardenia amestecat cu sânge proaspăt creea o combinație unică. Nick se vedea obligat să verifice despre ce era vorba. În fond, omul supraviețuise și ajunsese la vârsta de treizeci și opt de ani numai pentru că era prudent. Mirosul de flori nu îl agasa pe Nick, deși nici acela nu ar fi avut ce căuta acolo, dar pe el îl îngrijora izul de sânge. Instinctele lui Nick strigau, atenționându-l că era cineva prezent în zona îndepărtată a curții fermei. Cineva se ghemuise foarte aproape de tufișurile cu flori albe, al căror nume nu îl știuse niciodată. Nu că i-ar fi păsat lui Nick ce specie ar fi fost plantele acelea. Ele doar dădeau un pic de culoare curții care altfel ar fi fost complet gri cu unele pete de verde. Mirosul de flori proaspete se amesteca cu ceva ușor amărui, amintindu-i de sudoarea de pe trup după o zi grea de muncă. Și totuși, mirosul nu era la fel de puternic precum era al lui în circumstanțe similare. Urechile sale detectară o respirație ușoară, iar gândul lui Nick se duse la un animal mic, care stătea întins pe burtă, fără să facă nici un zgomot, temându-se de vânătorul care îi luase urma. Acel gând îi produse greață lui Nick. O amintire fugară a unei zile de vânătoare memorabilă îi trecu prin minte. Încă mai ura aceea zi din tot sufletul. La vremea aceea, bărbatul se găsea deseori o biată marionetă în mâinile altora, iar Nick nu suporta lipsa de control. În acea zi, unchiul lui Nick îl luase în pădure cu el pentru prima dată, intenționând să-i arate băiatului ce însemna să ucidă cu adevărat. ‘Va face un bărbat adevărat din molâul care ești,’ îi spusese lui Nick, cu un rânjet pe chip, bărbatul supraponderal, care avea deja peste treizeci ani. Se bucurase de teama și curiozitatea oripilată a băiatului. ‘Mda, tu erai un bărbat adevărat, unchiule. Un adevărat ucigaș,’ gândi Nick, simțind amărăciunea pe care i-o lăsase fierea pe limbă. Chipul unchiului său, cu părul lui murdar și unsuros, atârnându-i pe lângă față, dansă în fața ochilor lui Nick. Un bărbat imens, cu mâini butucănoase, unchiul lui găsea adevărată plăcere în a cauza durerea, fără nici un fel de regret sau discriminare. Bătrânul sac plin de vânt, după cum se gândea Nick la el, se simțea cel mai bine când ucidea pe careva, și nu numai animalele sălbatice din pădure. Își încercase cuțitul și pe trupurile câtorva femei, de asemenea. Din fericire, poliția îl pusese după gratii, cu o sentință pe viață, deși aceea se întâmplase puțin cam târziu. Nu puține femei își pierduseră deja viața sub cuțitul individului. Nick își scutură gândurile din minte și se decise să se întoarcă la problemele prezente, care erau mai presante. Până la urmă, tot trebuia să afle cine se ascundea în tufișurile sale în întuneric. Nick niciodată nu lăsa lucrurile la voia întâmplării. Viața îl învățase mai bine de atât, iar stagiul pe care îl făcuse în operațiuni speciale, îi dezvoltase instinctele destul de mult. Bărbatul prefera să își cunoască inamicul și să lovească primul, așa că se îndreptă spre tufișuri cu pași mari. -Hei, tu de-acolo, strigă Nick către persoana care se pitea în tufișuri, după ce se opri la cam trei pași depărtare, pregătit să contracareze orice atac. Urechile lui Nick se ascuțiră, pregătite să surprindă cel mai mic zgomot. Nu veni nici un răspuns, dar ritmul respirației intrusului se schimbă și deveni superficial și mai zgomotos. Spaima reverberă în oftatul involuntar care ajunse la urechile lui Nick după câteva secunde. Intrusul îl opri imediat, dar era deja prea târziu. Mirosul de sudoare deveni mai puternic, iar nările lui Nick fremătară. Pentru o clipă trecătoare, Nick se gândi să se întoarcă înapoi spre casă. Putea pur și simplu uita de persoana care se ascundea în tufișuri. Aceasta nu părea să reprezinte o amenințare pentru el. Mai probabil era că acea persoană avea propriile sale probleme, iar Nick nu se implica niciodată în problemele altora. Acea linie de acțiune funcționase chiar foarte bine pentru el. În fond, Nick nu era omul care să ofere confort sau speranță sau ce naiba așteptau oamenii unii de la alții. Nick deja luase decizia să facă stânga împrejur și să se întoarcă în casă când un alt oftat sugrumat îi ajunse la urechi. Își întoarse capul spre tufișuri cu resemnare. Aproape fără să vrea, călcându-și pe inimă și blestemându-se pe sine de zece ori pentru că era un idiot, Nick își scutură capul. Nevoia de a ajuta acea biată ființă părea să fie mai puternică decât indiferența lui. Oftând și el, Nick se îndreptă spre tufișuri cu pași greoi, făcând zgomot intenționat pentru a o avertiza pe persoana care stătea ascunsă acolo că venea spre ea, pentru ca să nu fie luată prin surprindere. Nick spuse cu voce tare: -Vin spre tine. Ieși din tufișuri ca să văd cine ești. Răgușeala vocii lui nu părea să-l asigure prea mult pe cel ghemuit între tufe și, din nou, nici un răspuns nu veni de acolo. Acum, nici măcar sunetul respirației persoanei nu mai ajunse la urechile lui Nick, iar bărbatul bănuia că intrusul își ținea răsuflarea, probabil din cauza spaimei. -Nu te teme, strigă Nick din nou. Nu am de gând să îți fac rău, dar este necesar să ieși de acolo. Trebuie să văd cu cine am de-a face, îi explică el răbdător, pe un ton măsurat. Nimeni nu-i răspunse, iar Nick înjură vicios și se hotărî să se apropie și mai mult de tufe. Acum respirația ce îi ajungea la urechi deveni mai rapidă, semn că teama persoanei ascunsă între tufișuri escaladase. Nick știa că era un bărbat uriaș. Mulți îl asemănaseră cu un urs și îl priviseră cu teamă atunci când ataca. Dar, cu toate acestea, ultima oară când se privise în oglindă în timp ce își aranja barba nerasă de câteva zile, Nick nu văzuse nimic amenințător în înfățișarea lui. Evident, dacă nu lua în considerare cicatricea care-i însemna obrazul stâng, un semn al vieții sale anterioare, de pe vremea când era capabil să mânuiască un cuțit mai bine decât orice altceva. Indiferent de aceasta, Nick nu credea că ar fi putut careva observa acea cicatrice în întuneric dacă nu ar fi avut ochi de pisică. Lumina de la verandă nu ajungea atât de departe, iar umbrele se găseau din plin acolo. Cu pași uriași, Nick ajunse la tufișuri și distinse o umbră lipită de pământ. -Ce faci acolo? întrebă Nick pe un ton blând. În ciuda eforturilor sale, întrebarea sa rămase fără răspuns. Oricum, nu era ca și cum Nick nu s-ar fi așteptat la așa ceva. Bărbatul simți că persoana se uita fix la el. Cu o scuturare resemnată a capului, Nick se întinse cu intenția de a ajuta umbra să se ridice în picioare. Într-o clipă, pachetul uman minuscul se transformă într-o pisică sălbatică și începu să se lupte cu el, iar un strigăt războinic îi zbură de pe buze. Un pumn mic și rece îl pocni pe Nick în bărbie. Degetele întinse ale celeilalte mâini a atacatorului țintiră spre o parte a feței lui. Cel puțin o unghie îi zgârie pielea prin barba nerasă, iar un șuierat distinct îi răsună bărbatului în urechi. În fața atacului sălbatic, răbdarea bărbatului se destrămă, iar Nick mârâi. Degetele lui încercuiră brațele oponentului său strâns, trâgând persoana către el în acelaș timp. Simți sub degete că brațele pe care le prinsese erau rotunjoare, dar firave, iar Nick presupuse că ținea în brațe fie un copil, fie o femeie. Imediat, bărbatul se forță să își țină furia și puterea sub control. Niciodată nu se luptase împotriva unui copil sau al unei femei și nu avea nici cea mai mică intenție să înceapă să o facă în acel moment. Și totuși, nu renunță la intenția lui și trase, târâș-grăpiș, micul pachet spre veranda casei, unde atârna o lampă de tavan. Nick trebui să depună ceva efort pentru a ajunge acolo cu mica sa povară. Persoana se zvârcolea în brațele lui, iar de câteva ori, Nick fu pe punctul de a o scăpa din brațe. Când ajunse sub lumina de pe verandă, Nick descoperi că, de fapt, ținea în brațe o femeie tânără, iar aceasta nu arăta bine deloc. Hainele îi erau sfâșiate și murdare, probabil pentru că traversase pădurea și un teren dificil. Amprenta unui pumn mare îi păta partea dreaptă a chipului, iar o vânătaie furioasă îi înnegura colțul gurii. Nasul îi sângerase, iar o urmă de sânge coagulat îi pătase buza superioară și bărbia. Femeia probabil că încercase să se șteargă de sânge de câteva ori, iar Nick putea observa rezultatul eforturilor ei. Femeia nu avea nici măcar treizeci de ani, după părerea lui. Teama îi strălucea sălbatic în ochii de culoarea cobaltului și îi dilata pupilele sticloase. În ciuda spaimei ei, sprâncenele încruntate îi trădau furia profundă. Nick cercetă chipul ei cu ochii săi căprui întunecați și înțelese că aceasta era hotărâtă să se lupte cu el din toate puterile, indiferent de rezultatul acțiunii ei. Acel gând mai că aduse un zâmbet pe buzele lui. Femeia nu ar fi avut nici o șansă în fața lui, cu condiția să nu fi fost o expertă de nedisputat în arte marțiale. Bărbatul îi eliberă brațele cu gesturi încete și deschise ușa de la casă. -Poți intra înăuntru, spuse el ușor, iar cu o fluturare aproape elegantă a degetelor, o invită să pătrundă în casa lui. Femeia se crispă la cuvintele lui, deși tonul său nu fusese amenințător, iar buzele îi tremurară. În ciuda acelor semne exterioare de frică, Nick avu senzația că femeia era mai mult decât pregătită să își înfigă unghiile în gâtul lui. Bărbatul își scutură capul, o umbră de zâmbet apărându-i pe buze pentru câteva clipe. De altfel, la o privire mai atentă, observă că tânăra arăta obosită și fără energie. Paloarea ei intensă îl îngrijoră și îl determină să-și scuture capul cu necaz. -Nu te teme, îi spuse Nick pe un ton plin de amărăciune. Nu atac femei fără apărare, cel puțin, nu în această viață, dulceață, se gândi el să adauge pe un ton sec. Nick încercase să infuzeze o mușcătură deosebită cuvintelor sale, imaginându-și că sarcasmul ar putea aduce ceva culoare pe chipul femeii, și nu se înșelă defel. Încruntarea acesteia se adânci și o roșeață fină i se răspândi pe piele. Nick îi citi pe trăsături că nu îi credea cuvintele și probabil avea motive să fie precaută. Tânăra femeie făcu un pas în spate pentru a pune ceva distanță între ei doi și aproape că se răsturnă pe scări. Cu un alt oftat plin de necaz, Nick se întinse și îi înșfăcă brațul din nou pentru a opri să se împrăștie pe scări. După aceea, vorbi din nou, iar acum vocea îi era plină de iritare. -Nu fi proastă, femeie! Este prea târziu în timpul nopții pentru așa ceva. E al naibii de întuneric acum. Nu ar trebui să hoinărești pe munte de una singură, nu crezi? Îți promit că nu te voi atinge, iar eu îmi țin cuvântul întotdeauna. Nu e ca și cum arăți prea apetisant în acest moment, să știi. Voi încerca numai să te țin la căldură și să te protejez de orice neplăcere pentru o noapte. Dacă este posibil, evident. Cu comportamentul tău, chiar ceri câteva palme peste fund, adăugă Nick pe un ton dur, deja la capătul răbdării. Noaptea aceea nu prea se desfășurase după cum se așteptase. Bărbatul sperase să petreacă o noapte liniștită în singurătatea cabanei sale, iar acum se pricopsise cu un oaspete nedorit. Lacrimi izvorâră în ochii femeii, iar sprânceana dreaptă a bărbatului sări în sus pe frunte. Nick se întrebă dacă aceasta plângea din cauza ușurării, dar se cam îndoia de aceasta. Era mai probabil că ultimele sale cuvinte îi aduseseră lacrimi în ochi. Din nou, bărbatul oftă cu supărare. Femeia tot se holba la el de parcă nu ar fi putut avea încredere în el. Dar, cel puțin, nu mai păși în spate și nici nu mai încercă să-i scuture mâna de pe brațul ei. Aparent, aceasta alesese o altă cale de acțiune. ‘Probabil se gândește să mă facă să mă supun ei holbându-se la mine,’ reflectă Nick cu răutate. Când Nick îi făcu semn cu mâna spre ușă încă o dată, femeia îi acceptă invitația și intră în casă fără să mai spună un cuvânt. Se părea că decisese să aștepte și să vadă ce avea el de gând să facă mai apoi. Nick își imagină că cel mai bun lucru ar fi fost să o asigure că nu avea nici un fel de intenții necurate în ceea ce o privea, așa că o lăsă să o ia înainte și închise ușa în urma lor. Apoi, o ocoli pe femeie cu grijă ca să nu cumva să o atingă și păși înaintea musafirului său pentru a îi arăta drumul spre prima încăpere a vilei, care juca rolul de cameră de zi și sufragerie în acelaș timp. Darcy privi cu precauție în jurul ei, iar pulsul i se domoli. Nu putea spune de ce, dar se simți mai bine după ce ochii îi trecură peste încăperea plină de piese de mobilă neîmperecheate. Stilul eclectic încălzea locul, deși salonul acela părea prea masculin pentru gustul ei. La celălalt capăt al odăii, Darcy zări un foc anemic ce dansa în șemineu. După ce stătuse în frigul și umiditatea de afară pentru atât de mult timp, începu să își revină. Limbile flăcărilor lingeau grilajul așezat în fața focului, oferindu-i lui Darcy o măsură de confort și liniște. Dispoziția tinerei se îmbunătăți, dar în ciuda acelui fapt, Darcy tot nu se simțea în largul ei. Rămase în gardă și privi fiecare mișcare a bărbatului pe sub gene. Darcy menținu o distanță rezonabilă între ei doi. Deja simțise puterea bărbatului și știa că nu ar fi fost capabilă să i se opună dacă ar fi trebuit. Nick o privea și el și observă că femeia nu avea nici un fel de încredere în el. Bărbatul nu se supără din cauza precauției ei pentru că îi înțelegea motivele. În fond, acestea se vedeau peste tot pe trupul ei. Cineva îi făcuse lucruri rele acelei mâini de femeie, iar Nick știa că aceasta nu va uita prea curând ce i se întâmplase. Nick oftă în sinea lui și își scutură capul imperceptibil. Își flexă umerii, iar apoi îi făcu din nou semn cu mâna pentru a o direcționa spre unul din fotoliile mai apropiate de șemineu. Nick își controlă trăsăturile pentru ca fața să nu îi trădeze mila pentru că nu știa cum ar fi reacționat femeia la așa ceva, iar el, unul, nu avea nici un chef să afle. O privi mergând alene spre șemineu. Darcy îl ținu pe Nick în linia privirii tot timpul, pregătită să o ia la goană dacă bărbatul s-ar fi apropiat de ea. Mișcările ei îi aminteau lui Nick de un animal sălbatic mic, cu vânătorii pe urma sa. Însă femeia părea dornică să facă tot ceea ce-i stătea în putere pentru a supraviețui, iar el respecta acel lucru. Nu toată lumea avea aptitudini pentru a supraviețui sau puterea de a le folosi. Înfățișarea ei îi iscase curiozitatea lui Nick. I-ar fi plăcut să afle ce i se întâmplase, dar nu era suficient de interesat pentru a pune întrebări. Oricum, se îndoia că ar fi dorit să îi audă răspunsul. De-a lungul vieții sale, el fusese martor la destule lucruri și știa din cele văzute și experimentate ce fel de orori o ființă umană era capabilă să îi facă alteia. Ochii lui Nick o evaluară din nou pe tânăra femeie și observă că aceasta ar fi avut nevoie de o baie bună pentru a curăți toată mizeria călătoriei ei prin iad. Nick își scutură capul consternat. I-ar fi plăcut să pună mâna pe cel care lăsase acele urme pe chipul tinerei. Era necesar ca ticălosul acela să guste și el puțin din durerea pe care o provocase. Nick îi disprețuia pe lașii care îi abuzau pe cei mai slabi decât ei. -Voi pregăti ceva cald pentru tine, ca să bei și să mănânci, spuse el liniștit. Darcy tresări de parcă nu s-ar fi așteptat ca el să vorbească. De fapt, cuvintele lui o surprinseră pentru că nu se așteptase la nici un gest grijuliu din partea lui. -Între timp, dacă vrei desigur, pentru că nimeni nu te împinge de la spate, există o baie la etaj, a treia ușă pe dreapta, continuă Nick. Când observă că ochii femeii se lărgiseră din cauza surprizei, se gândi să o asigure. -Ar trebui să știi că baia are o încuietoare bună la ușă, așa că ar trebui să te simți destul de în siguranță. Vei găsi tot ce ai nevoie acolo. Văd că ai mare nevoie de puțină... reîmprospătare să spunem, nu crezi? încercă el să o convingă folosind un ton blând. Femeia nu îi răspunse. Nick așteptă câteva secunde, dar apoi renunță. Fie femeia nu era capabilă să vorbească, fie se hotărâse să nu mai vorbească cu un alt bărbat de-a lungul vieții sale. Nu că așa ceva l-ar fi surprins. Însă lui Nick nu-i păsă de motivele ei și, pur si simplu, se îndreptă spre bucătărie, încetând să îi dea femeii atenție vădită. Se gândise că poate aceasta se va simți mai în largul ei astfel. Nick simți ochii obosiți ai femeii pe silueta lui. Aceasta îi urmărea mișcările cu atenție. Numai când se convinse că bărbatul nu se mai întorcea, Darcy se întoarse și o porni spre scările ce duceau la etaj. Încercă să calce cu cât mai puțin zgomot posibil și tot privi în spate în direcția lui Nick. Darcy chiar trebuia să scape de tot noroiul care îi acoperea trupul cu un strat gros. Cu toate acestea, se temea că totul era doar o păcăleală și că bărbatul numai se juca cu ea. Într-adevăr, Nick se întoarse cu pași tăcuți, tocmai la timp să o vadă pe tânăra femeie dispărând pe palierul de la etaj, însă nu părăsi bucătăria. Se opri doar în pragul ușii. Un surâs amar îi înflori alene pe buze. Îl amuza maniera femeii de a face anumite lucruri. Și totuși, îl și întrista să o vadă atât de temătoare de absolut tot ce o înconjura. Nick își scutură capul, iar apoi, după ce ridică din umeri, se întoarse în bucătărie. Imediat după aceea, puse un ibric pe foc cu gândul de a-i face un ceai fierbinte. Nick știa că umiditatea și răceala nopții trebuie să-i fi intrat femeii în oase. ‘Se va bucura de ceva calm și liniștitor,’ reflectă el. Când termină cu ceaiul, Nick se hotărî să încălzească ce mai rămăsese din tocana pe care o gătise pentru el însuși în după-masa aceea. Mâncarea i-ar fi ajuns pentru două sau trei zile dacă ar fi fost singur. Nick ura să gătească și, de aceea, pregătea totul în cantități mari, care să îi ajungă câteva zile. Aceasta însemna mai puțin timp petrecut în bucătărie. Amestecă mâncarea din oală, iar o sprânceană i se ridică pe frunte. Se strâmbă privind fiertura cu suspiciune. Bărbatul cunoștea limitele abilităților sale când venea vorba de gătit. Gustase acea tocană în seara aceea și adăugase mult piper pentru a masca gustul. Acum se întrebă ce părere va avea femeia despre mâncarea lui. Încercările lui Nick în bucătărie nu fuseseră niciodată prea pline de succes. Fie că ardea mâncarea, fie că nu o gătea suficient. Uneori, mâncarea nu avea nici un gust, iar aceea era o adevărată problemă pentru că Nick, în adâncul sufletului lui, era un gurmand. Gătitul lui nu se îmbunătățise prea mult de-a lungul timpului deși omul făcuse ceva progrese de-a lungul ultimilor câțiva ani. După vreo zece minute, Nick termină cu toate și o așteptă pe femeie să se întoarcă în sufragerie. Deja aranjase totul la un capăt al mesei și se decisese să se așeze într-un scaun la celălalt capăt. Își imagină câ femeii i-ar fi plăcut să vadă ceva distanță între ei doi. Nick învârtise în minte tot felul de supoziții despre ce i s-a întâmplat musafirului său și ce a împins-o să înfrunte muntele. El unul disprețuia orice bărbat care era capabil să rănească o femeie. În general, construcția fizică a bărbaților făcea să fie mai ușor pentru ei să chinuiască o femeie și să pricinuiască durere. Nick întâlnise câțiva indivizi care nu erau suficient de înzestrați pentru așa ceva, dar nu prea mulți. Caracterul lui Nick era complet diferit. Dacă îl supăra o femeie, pur și simplu pleca. Nu vedea care ar fi fost rostul să lovească sau să violeze o femeie sau, Dumnezeu știe, ce i se întâmplase oaspetului său ciudat. Nick tocmai își scutura capul cu consternare din nou când vizitatoarea sa neinvitată coborî scările cu pași ezitanți. Femeia își păstrase jeanșii înnoroiați pe ea, dar acum purta unul din tricourile albe ale lui Nick. Acesta lăsase un teanc de tricouri în baie în acea după-masă după ce le spălase și le împachetase. Nick își ridică surprins sprânceana stângă când observă bumbacul moale îmbrățișând curbele ei, dar se abținu să spună ceva. Ochii lui ciocolatii se fixară apreciativ pe câteva puncte bine alese de pe trupul plin de curbe al femeii timp de câteva secunde. După aceea, își ridică privirea și se uită drept în ochii ei pentru a nu-i stârni vreo idee greșită. Nick nu ar fi crezut-o destul de curajoasă ca să ia ceva de la el sau, cel puțin, nu fără a întreba mai întâi. ‘Un punct în favoarea ei,’ reflectă el. ‘Te-ai înșelat, omule, și știi foarte bine că nu-ți poți permite să faci greșeli. Ai grijă! Femeia pare să aibă o șire a spinării solidă, știi?’ Nick de asemenea observă că femeia își spălase părul de culoarea abanosului, iar acum acesta îi cădea pe umeri într-o masă de cerneală lucioasă. Nu se obosise însă să-l și usuce așa cum trebuia. Urmele de sânge, care îi pătaseră chipul mai devreme, dispăruseră și ele, iar ochii ei de cobalt îi luminau pielea palidă. Vânătăile încă îi mai Marcau fața și brațele, dându-i un aer mai vulnerabil decât i-ar fi convenit lui Nick. Bărbatul demonstra o slăbiciune deosebită atunci când se găsea în fața unei femei aflată la nevoie, iar acel lucru îl deranja. Nick nu se simțise niciodată în largul său cu femeile vulnerabile. Le preferase întotdeauna pe cele bătăioase, care i-ar fi scos ochii mai degrabă decât să arate vreo slăbiciune în fața lui. De fapt, în acel moment, Nick ar fi preferat să nu aibă nici un fel de femeie în preajma lui. Se simțea cumva gol pe dinăuntru și nu se vedea capabil să țină piept minții complicate a unei femei. Nick își împinse gândurile supărătoare la o parte cu o ridicare din umeri. În tăcere, își flutură degetele spre farfuria și ceașca pe care le așezase pe masă mai devreme și o invită fără cuvinte să își ia cina. Darcy se așeză cu timiditate pe scaunul indicat, însă nu îndrăzni să își ia ochii precauți de la chipul lui. După tot ce i se întâmplase în acea zi nenorocită și în zilele de iad de mai înainte, nu mai putea să aibă nici un fel de încredere în acel bărbat sau oricare altul, să fie sinceră cu ea însăși. Într-o perioadă scurtă de timp, învățase că bărbații erau fățarnici și gata să obțină ceea ce doreau indiferent de mijloace. Nu simțeau nici un fel de remușcare pentru acțiunile lor, dacă așa le convenea. Darcy știa că ea una nu era echipată cu ce ar fi fost nevoie și nu era antrenată pentru ca să se poată proteja, iar bărbatul ce se așezase la celălalt capăt al mesei era înalt și bine făcut. De fapt, statura și ținuta lui rivalizau cu a unui urs. Femeia nu reuși să vadă absolut nimic blând și cald în el. Bărbatul părea dur și puternic. Cicatricea lungă și colțuroasă de pe chipul lui părea să fie o etichetă de avertizare. Femeia începu să mănânce cu gesturi grăbite. Darcy murea de foame, iar, în afară de aceasta, nu voia să zăbovească prea mult în prezența bărbatului pentru prea multă vreme. În timp ce își îndesa mâncarea fără gust în gură, continuă să -își observe gazda pe sub gene. Lui Darcy nu îi trebuiră decât câteva minute să-și golească farfuria. Nici măcar nu își mai putea aduce aminte când mâncase ultima dată, dar în mod sigur nu în ziua aceea. Părăsise cușca în seara de dinainte și nu îndrăznise să se apropie de cărările bătute. Nici măcar nu se uitase după fructe de pădure, fiindu-i teamă de urși și alte creaturi. După ce își termină mâncarea și își înghiți ceaiul, Darcy puse ceașca pe masă cu gesturi măsurate, iar apoi, își împleti degetele în poală și așteptă. Femeia nu găsea puterea să vorbească și, oricum, nu avea nici cea mai mică idee ce ar fi putut să îi spună lui Nick. Bărbatul o intriga, dar Darcy nu credea că ar fi avut ceva în comun cu el. În mod clar, omul nu făcea parte din lumea ei, iar ea nu întâlnise niciodată pe cineva exact ca el. Darcy cunoștea doar lumea curselor de cai și foarte puțin dincolo de aceasta. Mai mult decât atât, simțea și că bărbatul la care se uita fix, chiar dacă cu prudență, nu făcea parte, de fapt, din nici o lume de altfel. -Îmi poți spune numele tău? o întrebă Nick pe un ton molcom, pentru ca femeia să nu se simtă amenințată de cuvintele lui. Darcy nu îi răspunse imediat, ci îl privi cu ochii ei de culoarea cobaltului, în care străluceau secrete și deziluzii. Tăcerea se întinse de-a lungul mai multor clipe și umplu încăperea cu o tensiune palpabilă. -Am lucra mai bine împreună noi doi dacă ți-aș știi numele. Nu pot să strig tot timpul ceva de genul ‘Hei, tu!’, nu-i așa? insistă Nick, iar acum, nerăbdarea i se strecură în voce. Femeia tresări la început, dar apoi își aplecă capul pe o parte și îi analiză cuvintele timp de câteva momente. Părea să cântărească argumentele pro și contra de pe o listă lungă, de parcă omul îi ceruse să îi explice teoria creării cosmosului. Nick își încleștă dinții cu frustrare și se uită urât la ea. După câteva minute lungi, femeia în sfârșit dădu din cap. Se hotărâse să-i răspundă la întrebare. -Darcy, îi replică ea pe o voce înnăbușită. -În regulă, Darcy, spuse el, iar vocea îi sună mai calmă acum. Eu sunt Nick. Acum poți să mă strigi dacă ai nevoie de mine, îi spuse el. ‘Să sperăm că nu vei avea nevoie,’ continuă el în gând. Darcy numai clipi, dar nu se obosi să îi răspundă. Femeia se îndoia că va avea vreodată nevoie de el. Nu avea suficientă încredere în el pentru așa ceva. Nick își flexă pumnii și își îngustă ochii. Tânăra femeie începuse să-l calce pe nervi cu comportamentul ei de pisică speriată. Bărbatul înțelegea prudența, dar nu frica. -Îți voi oferi o cameră care are o broască la ușă pentru ca să te simți în siguranță, Darcy. Nu știu cine ți-a făcut asta, adăugă el arătând cu bărbia spre chipul ei. Oricum, cel puțin în noaptea aceasta vei putea găsi ceva liniște în casa mea. Nimeni nu te va deranja. Este în regulă? Timp de câteva clipe, Darcy îi cercetă fața și ochii lui Nick cu grijă. Părea să-i ia măsura și să-i analizeze cuvintele. Numai când ajunse la o anume concluzie, femeia dădu din cap și îi replică pe o voce răgușită: -Bine, am încredere în tine atâta timp cât am o cheie în mână. Nick îi aprobă cuvintele, iar un surâs ironic i se cuibări în colțul gurii. Îi făcu semn lui Darcy să se ridice, iar apoi o porni afară din odaie și în sus pe scări înaintea ei. În ciuda reticenței sale obișnuite de a avea un musafir nepoftit în casă, care să i se încurce în picioare, brusc, Nick își dădu seama că nu îi părea rău că se găsea în situația de a-i oferi femeii adăpost. Însă, mai mult de atât, bărbatul nu se putu opri să nu se gândească că, dacă ar fi dorit-o pe Darcy destul de mult, ușa aceea încuiată nu l-ar fi oprit defel. Ar fi putut dărâma acel obstacol cu puțin efort și în doar câteva secunde. Se miră că Darcy nu se gândise la acel lucru, considerând că era atât de înspăimântată și precaută. Bărbatul s-ar fi mințit pe sine dacă ar fi spus că femeia nu stârnea ceva în sufletul lui. Dar, pentru moment, Darcy părea fără apărare și pierdută, iar el nu ar fi putut încerca nimic, chiar dacă ar fi vrut să o facă să-i cedeze. Oricum, Nick numai cu câteva luni în urmă avusese problemele lui cu femeile și nu avea nevoie de alte necazuri tocmai atunci. Bărbatul se bucura de singurătatea sa prea mult pentru ca să se implice într-o nouă relație. Când ajunseră la etaj, Nick puse o cheie în mâna tremurândă a lui Darcy și îi arătă spre a doua ușă de pe coridor. După aceea, cu un scurt semn din cap și fără cuvinte, bărbatul se întoarse și coborî la parter din nou, lăsând-o pe Darcy să-i privească silueta, ce se îndepărta, cu ochii măriți de uimire. Lui Darcy nu-i venea să creadă că avea asemenea noroc. Femeia nu sperase să găsească un adăpost sigur pentru noapte. Părea ca totul să fie mult prea bun pentru a fi real, așa că Darcy intră în cameră și încuie ușa. Avea nevoie de iluzia securității, cel puțin. Când auzi sunetul cheii întoarse în broască, Nick surâse din nou. Numai atunci, bărbatul își dădu seama cu surprindere că nu mai zâmbise de luni în șir, iar acel gând îi aduse o încruntare între sprâncenele stufoase.
0 Comments
Leave a Reply. |
Categories
All
ArchivesThis website uses marketing and tracking technologies. Opting out of this will opt you out of all cookies, except for those needed to run the website. Note that some products may not work as well without tracking cookies. Opt Out of Cookies |